Textul ce urmează nu este adresat unei anumite persoane, si daca este cineva căruia mi-aş dori sa ma adresez atunci este întreaga lume. Pana acum n-am spus nimănui niciodată ce simt cu adevărat in interiorul meu. Si întotdeauna am simţit ca nu exista nimeni pe lumea asta care ma cunoaşte in totalitate. Si chiar aşa si este. Dar am descoperit ca in scris pot sa dau liber tuturor sentimentelor, emoţiilor si gândurilor pe care nu le pot rosti cu voce tare atunci când mi-aş dori sa o fac. Insa nu pot sa ţin totul in mine la nesfârşit. Ca orice om, trebuie să-mi descarc emoţiile. De aceea am decis sa particip la acest concurs. Nu pentru premiu, ci pentru şansa de a ma descărca in fata lumii. Iar in scris mie atât de uşor sa fac asta. Poate si pentru ca îmi place sa scriu, sau poate pentru ca nu trebuie sa stau in fata cuiva cu teama ca ma va judeca. Când scriu ma simt libera sa exprim tot ceea ce nu pot spune cu voce tare.

Nu e deloc uşor sa tii totul in tine când ai vrea sa urli in gura mare spunând tot ce ai pe inima. Dar cred ca eu nu am curajul sa fac asta.   Nu o sa scriu povestea vieţii mele…pentru ca nu sunt multe de spus. Insa vreau sa scriu despre sentimentele mele. De multe ori ma simt neînţeleasă, furioasa si dezamăgită. Dar când sunt in preajma cuiva mi-e greu să-mi arat adevăratele sentimente. Nu ma prefac ca sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc aceste sentimente si încerc sa uit de ele. Doar ca ele sunt mereu acolo.

Sunt trista, poate pentru ca nu ma înţelege nimeni…si m-am saturat sa fie aşa. Îmi amintesc ca odată o prietena citea ceva scris de mine…apoi mi-a spus ca sunt ciudata. Ei bine, avea dreptate. Poate sunt ciudata dar pentru mine asta nu reprezintă un lucru rău. Ci arata faptul ca nu vreau sa fiu ca ceilalţi.

Sunt furioasa când cineva încearcă sa îmi spună ce sa fac cu viaţa mea dar nu încearcă nici măcar un pic sa ma înţeleagă. Sunt furioasa când părinţii spun ca ma iubesc dar îmi controleze prea mult viaţa si nu pot înţelege ca am nevoie de libertate.

Sunt fericita când stau cu prietenii, radem si ne distram. Sunt fericita atunci când citesc o carte care îmi face placere sau când scriu, sunt bucuroasa când vad chipul prietenilor mei sau când ascult muzica preferata. Sunt fericita de fiecare data când am ocazia sa fotografiez. Acestea sunt doar câteva lucruri mărunte care îmi provoacă bucurie dar nu îmi pot umple tristeţea pe care o simt uneori.

Păcat ca fericirea nu durează mai mult.

Nu înţeleg de ce nu pot sa fiu si eu ca alte persoane care par lipsite de orice grija si sunt mereu fericite. La mine lucrurile sunt întotdeauna mai complicate. Si stiu ca daca as avea curajul să-mi exprim sentimentele si sa spun cu voce tare ceea ce gândesc, atunci lucrurile ar fi altfel. Dar de fiecare data când vreau sa spun ceva cuiva, nu o fac. Sper totuşi ca intr-o zi sa reuşesc să-mi înfrâng teama. Pentru ca nu vreau sa trăiesc toată viaţa reprimându-mi sentimentele, pretinzând ca sunt fericita atunci când nu sunt.

Desi spun ca nimeni nu ma înţelegere e si din cauza ca nu am încercat niciodată să-mi dezvălui adevăratele sentimente ce zac in mine. Nu am încercat sa o fac dar nici nu am vrut s-o fac. Si nici acum nu cred ca as avea curajul sa stau in fata cuiva spunându-i ceea ce simt. In primul rand pentru ca nu este nimeni căruia sa ii pese destul de mult de mine cat sa stea sa ma asculte. Persoanelor din viaţa mea nu le pasa nici măcar ce hobby-uri am, darămite sa le pese de sentimentele mele. Aşa ca nu am putut spune niciodată ce simt in realitate. Iar in al doilea rand, nu m-ar înţelege niciodată si….sunt aproape sigura ca nici nu ar încerca sa ma înţeleagă. Iar asta e cel mai dureros lucru, dar m-am obişnuit de mult. Aşa ca acum nu ma mai afectează prea tare.  Insa ma afectează faptul ca ma simt atât de neînsemnată si fara valoare. Ma gândesc ca alţii suferă mult mai mult ca mine, iar tristeţea mea nu înseamnă prea mult. Nici nu vreau sa insemne, ci vreau doar sa fiu fericita fara sa ma mai simt  trista in interior, fara sa ma mai cert cu părinţii sau sa ii aud certându-se.

As vrea ca lucrurile sa se schimbe, pentru ca simt ca am mare nevoie de o schimbare in viaţa mea. Dar nu stiu ce sa fac. Iar de multe ori mi-e teama. Teama de viitor. Teama ca nu îmi voi putea împlini visele, teama ca nu stiu ce se va întâmpla cu mine.    As vrea sa nu-mi mai fie teama.

As vrea sa am mai multa încredere in mine atunci când nimeni nu are…as vrea sa stiu ca pot trece peste orice obstacol in viaţa asta si sa nu fiu nevoita sa ma tem de schimbările pe care acestea le pot aduce.  Si uneori am încredere, sau cel putin înainte aveam. Eram mai încrezătoare, mai optimista, dar acum nu a mai rămas prea mult din optimismul meu. Vreau sa trec mai departe peste toate aceste sentimente negative de tristeţe şi furie şi să am din nou mai multă speranţa. Dar nu e uşor deloc. Şi numai timpul şi răbdarea mă pot ajuta.

Uneori adorm plângând fără să ştiu de ce. Dar mă ajuta să mă descarc. Totuşi lacrimile nu vor face ca lucrurile să se schimbe…

Singurul lucru pe care mi-l doresc uneori e să plec undeva departe, şi să las totul în urmă. De-aş putea să prind aripi ca o pasăre…. aş zbura cât mai departe,fără să mai mă uit în spate.

M-aş simţi liberă şi fericită.

Pentru că, deşi nu duc lipsă de nici un lucru şi am aproape tot ce îmi doresc, exista totuşi ceva ce îmi lipseşte. Ceva ce e mai important decât orice alt lucru : înţelegere. Iar eu mă simt din plin neînţeleasa şi uneori chiar neiubita. Simt că nu ştiu cine sunt eu cu adevărat, nu ştiu ce trebuie să fac în continuare cu viaţa mea. Mă simt ca şi cum m-aş afla într-o pădure,sau o junglă şi am pierdut busola…iar acum nu mai pot găsi nici o cale de ieşire. Mă simt atât de mică şi neînsemnata…  Poate e şi vina mea, pentru că fără să ştiu am creat un fel de scut, un zid între mine şi cei din jurul meu. Am făcut asta pentru că nu am vrut să-mi cunoască adevăratele gânduri ştiind că nu le-ar putea înţelege niciodată. Mi-a fost teamă şi încă îmi este. Doar că acum nu mai vreau să ţin totul doar pentru mine…vreau să împărtăşesc cuiva toate sentimentele, gândurile şi emoţiile mele. Pentru că am nevoie de asta.

Credeam că mă pot descurca de una singură dar sentimentele mă copleşesc. Trebuie să mă descarc, am nevoie să ştiu că acum nu mai sunt singura care ştie ce îmi trece prin cap.

Ştiu că sunt persoane în jurul meu care mă iubesc…mi-au demonstrat asta. Doar că mi-aş dori să încerce să mă înţeleagă. Nu le cer să mă înţeleagă pe deplin, să ştie tot ce simt şi îmi trece prin cap, nu vreau decât să mă accepte aşa cum sunt şi să mă înţeleagă atunci când am nevoie.

Poate ar trebui mai întâi să îi las să mă cunoască şi apoi să aştept de la ei să încerce să o facă. Doar că nu ştiu sigur dacă vreau să fac asta…şi nici nu ştiu cum să o fac. Până acum nu am vrut să las pe cineva să mă cunoască…poate din teamă de a mă judeca sau de a râde de mine tocmai pentru că nu poate înţelege cu adevărat ce e în inima mea. Aşa am fost de mică, am ţinut totul în mine pentru că pe atunci nu era nimeni care să vrea să mă asculte sau să mă înţeleagă. Şi am crescut crezând că niciodată nu va exista cineva care să vrea să mă înţeleagă…de aceea am renunţat la a mai încerca să spun ceea ce simt. Uneori am curajul de a spune ce gândesc, dar asta când nu sunt de acord cu un anumit lucru. Însă când vine vorba de sentimentele mele … atunci nu pot spune aşa uşor ce gândesc.

Poate ar mai fi de adăugat şi alte lucruri..dar nu vreau să mă lungesc prea mult cu textul.   Vreau doar să mai spun că indiferent dacă acest text va fi sau nu va fi publicat, pentru mine nu contează decât faptul de a ştii că va fi citit măcar de o singură persoană. Şi chiar dacă nu va fi nimeni care să mă înţeleagă nici nu mă aştept la asta. Pentru mine e de ajuns că am putut spune cuiva ceea ce simt cu adevărat, chiar dacă am făcut-o în scris. Şi mă bucur că am făcut asta, pentru că persoana care va citi asta va fi prima care va şti ce simt cu adevărat.

Înainte nu aş fi participat la un astfel de concurs, dar acum nu ştiu ce m-a determinat s-o fac. Cred că sunt sătulă să ţin toate sentimentele astea în interiorul meu. Mă simt ca şi cum mai am puţin şi explodez dacă nu mă descarc. Tot felul de sentimente s-au strâns de-a lungul anilor în mine, şi acum nu le mai pot ţine înăuntru pretinzând că sunt ok. Şi nu contează ce vor crede despre mine cei care vor citi acest text. Pot să mă facă nebună…ciudată… nu contează. Pentru mine e ok, nu mă aştept să fiu pe deplin înţeleasă.

În încheiere aş vrea să îi mulţumesc Cristinei Miculete pentru că are un site minunat dar şi datorită organizării acestui concurs care mi-a dat o şansă unică în viaţa. Oare ce ne-am face fără ea?

Nicole  Nicole

Ce faci cand esti indragostita?

Stii cand privesc pe geam, ganduri de undeva dintr-un loc in care prezenta ta e continua, sparg barierele, ies la suprafata! Te visez! Cu ochii inchisi, cu ochii deschisi uneori cand adorm, alteori cand te privesc pe tine in ochii mei!

Te-am creat in mintea mea, in vibratii, in ceea ce simt in fiecare zi!
Nu mai pot ascunde! E prea frumos sa inchid intr-o carapace muzica pe care o traiesc cu tine, locurile pe care le vizitez cu tine.

Cand apari in mintea mea, un zambet imi lumineaza fata, sangele mi se urca in obraji, inima imi bate cu putere! Fericire, iubire… sunt asaltata de emotii puternice.

Tu i-ai spus ce simti pentru el?

Incerci sa fugi de ceea ce creste in interiorul tau, sau ii comunici cine esti, ce vrei, cum te face sa te simti? Ii vorbesti despre iubire?

Fii sincera cu tine, cu El!

Te astepti sa iti citeasca gandurile?

Astepti sa faca el primul pas?

S-ar putea sa astepti mult si bine!

Gandeste-te!

Cand esti furioasa ce faci? Cum te exprimi?

Cand esti fericita, tipi, razi, lasi sa se vada?

Cand esti indragostita e acelasi lucru!

Te intreb azi daca esti indragostita si te mai intreb daca Lui i-ai spus?

Comunici autentic sau ti-ai creat o masca sociala oe care o folosesti si cu El?

Ii transmiti tot felul de semnale pe care nu le intelege si renunti apoi invocand scuze de genul:

”Si asa e un fraier”!
”Oricum nu era asa cum am crezut eu!”

Bun! Hai sa-ti spun o poveste!

De-a lungul vremii am trait nenumarate situatii de genul asta.

M-am indragostit de mai multe ori insa niciodata nu i-am comunicat! Semnale peste semnale asteptand ca destinul sa faca ceva astfel incat drumurile noastre sa se intalneasca!

Sclava hazardului am ramas si ghici ce, blocata mai mult timp in gandurile mele pentru el!

Acum il vad iarasi, inima imi bate tare, sangele mi se urca din nou in obraji, tanjesc dupa atentia lui, in secunda urmatoare pentru ca nu mi-a dat-o il urasca, nu mai vreau sa-l vad pentru ca e un fraier!

Tu rezervata, el temator in a te aborda!

Ce faci?

Iti petreci toata viata gandindu-te cum ar fi fost daca…..

Regrete…Regrete…Regrete…

Te ancorezi in trecut si nu mai poti trai obiectiv in prezent spre a vedea viitorul!

Actiune 0!

M-am trezit peste mult timp inca asteptand minunea! Nu s-a intamplat niciodata!

In acest articol am sa-ti spun de ce e important sa comunici autentic asa cum am descoperit si eu mai tarziu dupa ce am simtit o lipsa de control in viata mea, dupa ce m-am intrebat de ce altii obtin ce isi doresc si eu nu?

Simti cateodata ca ai atatea sentimente ca mai e putin sa iti explodeaza pieptul!
Intrebari:

Daca ma respinge?

Daca va considera ca ma ofer pe tava?

Daca….

Daca….

Daca….

Continua tu!

Singura inventezi motive, scuze, singura iti ridici sansele ca toate temerile tale sa devina realitate!
Ce faci?

Trezeste-te!

Fii tu insati, comunica cu tine mai intai, apoi cu El.

De multe ori ai folosit in comunicarea ta cu El, ce te-a invatat societatea, regulile impuse de altii!

E timpul sa nu te mai reprimi!

Ce vrei sa-i spui?

Oare daca el te-a facut sa simti toata vibratia, absolut orice, nu ar trebui sa stie?

De ce sa te minti pe tine?

De ce sa il minti pe el?

E ca si cum ai merge pe autostrada cu 130km/h si in loc sa mergi in directia corecta spre Budapesta se exemplu, mergi inapoi! Indicatoarele iti arata directia dar tu esti convinsa ca stii drumul, ai mai trecut pe aici!

Rezultatul?

In loc sa te apropii de destinatie mai rau te indepartezi!

Psihologic vorbind fiecare emotie pe care o avem si este reprimata, ne poate strica echilibrul integului nosru sistem!

Esti indragostita?

Vibrezi?

Tremuri cand il vezi?

De ce nu ii spui?

Ce mai astepti?

Ce-ti lipseste?

Te invit sa faci un exercitiu!

Gandeste-te ca el e in fata ta, inchide ochii si simte absolut tot ce simti cand se afla cu adevarat in fata ochilor tai!

Proiecteaza-l langa tine si fii tu naturala!
Spune-i acum tot ce ai de zis!

Lasa-ti temerile la o parte si actioneaza!
E normal sa-ti fie teama de necunoscut insa partea buna e ca o poti invinge!
Cum?

Prin actiune!

Noteaza-ti gandurile care iti apar in legatura cu reactia lui!

In ele se poate sa gasesti motivul pentru care nu i-ai comunicat pana acum ce simti!

Vezi cum te simti!

Esti mai relaxata?

Simti cum te-ai eliberat de o mare greutate?

Da poate pare ciudat, dar in momentul in care te-ai incarcat cu atatea emotii, fie ele si pozitive, si nu le scoti la suprafata, simti ca te apasa, ca te chinuie, ca nu sti ce sa faci cu ele!

Inainte sa iti spun ce poti face te mai intreb ceva!

S-ar putea sa te gandesti ca brabtilor le place sa vaneze si ca actionand in a-i comunica Lui ce simti ar putea sa scada atractia lui fata de tine.

S-ar putea sa ai dreptate!

Insa ce preferi? Sa tii in tine ceea ce simti, sa nu stii daca nu cumva ti-ai format o imagine ireala despre el, sa nu stii daca raspunsurile lui emotionale corespund cu asteptarile tale?

Daca este omul care te astepti tu sa fie, iti va raspunde, pentru ca simte la fel!

Daca nu-ti raspunde nu e vina ta! E deja problema lui si oricum n-ai fi vrut sa fii langa un om care nu-ti raspunde la ceea ce simti!

Ma intorc acum sa-ti spun ce poti face sa nu mai traiesti aceste stari de indoiala, aceste intrebari!

De fiecare data cand o anumita emotie te copleste, spune-i! Ce ai de pierdut?

Iti spun eu !
Absolut nimic!
Gandeste-te ca daca nu iti raspunde asa cum iti doresti oricum nu-l vroiai langa tine si imaginea pe care tu ti-ai creat-o despre el a fost denaturata!

In plus iti garantez ca te vei simti mult mai bine!

Probabil ca ti s-a intamplat de multe ori sa porti aceste masti, sa te ascunzi de adevara si senzatia generala nu a fost una confortabila!

Nu intelege gresit!
Daca ii spui ce simti nu inseamna ca vei parea disponibila! In functie de raspunsurile emotionale iti vei da seama daca sentimentul tau va merge in sens progresiv sau regresiv!
Nu inseamna ca esti mai putin pretentioasa, dimpotriva, nu iti cobori standardele. Sinceritatea arata ca stii cine esti, stii ce vrei si sa-ti exprimi emotiile autentic!

Comunicarea autentica te va scuti de multe interpretari gresite si in plus te va duce mai aproape de ceea ce iti doresti!
Ramai deschisa la adevar, accepta-l si mergi mai departe!

Sa fii indragostita e minunat, nu e o rusine, face parte din tine!

Nu te acuza, nu te invinui daca raspunsul Lui nu este cel pe care il asteptai, problema nu e la tine draga mea.

Nu te-ai saturat de starile apasatoare, tensiunile create de reprimarea a cine esti, a ce simti cu adevarat??

Ai destula incredere in tine, nimic nu-ti poate zbuciuma convingerile tale interioare!

Spune-mi ACUM, nu maine, nu poimaine!

Ai vreun secret???

Exista cineva in viata ta caruia nu i-ai comunicat ce simti?

Ce astepti?

Pe curand, Cristina!